Întrebări generale

Când este momentul să apelezi la un psiholog?

Dacă mi-aș da voie să răspund liber la această întrebare, atunci aș spune că oricând poate fi momentul să apelezi la un ... > citește tot răspunsul

Dacă mi-aș da voie să răspund liber la această întrebare, atunci aș spune că oricând poate fi momentul să apelezi la un psiholog. Spre deosebire de alte componente ale sănătății, componenta psihologică poate fi continuu dezvoltată, în încercarea de a ne adapta optim etapei de vârstă în care suntem și pentru a preveni apariția tulburărilor de sănătate mintală și emoțională.

Dar știu că suntem încă foarte preocupați de eticheta de “nebun” dacă mergem la psiholog, așa că am să răspund specific și punctual:

– este momentul să apelezi la un psiholog atunci când îți simți sufletul greu, când te simți copleșit/ă, neputincios/oasă, neajutorat/ă, vinovat/ă, speriat/ă peste măsura, furios/oasă, ori gelos/oasă;

– este momentul să apelezi la un psiholog atunci când te simți blocat/ă în mintea ta, ți se repetă în minte constant toate problemele, te gândești că totul e din vina ta, nu reușești să găsești soluții la probleme, ai mereu în minte gândul la cel mai rău lucru care ar putea să se întâmple, te gândești că nu poți să mai suporți ce se întâmplă, ori dacă ai senzația că le stii și le înțelegi pe toate;

– este momentul să apelezi la un psiholog atunci când comportamentul tău nu este aliniat cu obiectivele sau dorințele tale, când comportamentul tău nu este adecvat în situațiile tale de viață, când cei din jur îți atrag atenția în mod repetat legat de exprimarea sau comportamentul tău nepotrivit;

– este momentul să apelezi la un psiholog atunci când relațiile tale au de suferit, sunt superficiale sau ai dificulăți în crearea și menținerea lor;

– este momentul să apelezi la un psiholog atunci când ești în situația de a constata că totul îți iese foarte bine – înseamnă că trebuie să începi să îți asumi mai multe riscuri, înseamnă că te-ai fixat prea tare în zona de confort și nu te mai dezvolți – înseamnă că îți blochezi potențialul de învățare și creștere;

Voi încheia spunând că mersul la psiholog și preocuparea pentru universul tău interior este dreptul și responsabilitatea pe care o ai față de viața și potențialul cu care ai fost înzestrat. Asumarea acestei responsabilități necesită curaj și nu vine fără dificultăți. Pentru fiecare moment în care îți asumi această responsabilitate te felicit și te admir. A trăi o viață bună și cu sens presupune să ne urcăm în propria barcă de învățare și creștere, o barcă ce ne scoate din zona de confort; dar doar aici ne putem dezvolta, putem învăța și putem crește. Sunt aici pentru tine.

fă-ți o programare

> închide întrebarea

Cum decurge o ședință de terapie?

Orientarea spre înțelegerea și dezvoltarea propriei persoane este un proces. Și ca orice alt proces, el este împărțit în etape.

<... > citește tot răspunsul

Orientarea spre înțelegerea și dezvoltarea propriei persoane este un proces. Și ca orice alt proces, el este împărțit în etape.

Prima etapă este aceea de cunoaștere și evaluare a problemelor sau dificultăților cu care te confrunți. Tu le vei descrie așa cum le simți și le gândești. Eu te voi ajuta să le vezi prin lupa componentelor psihologice care stau la baza lor. Această etapă poate dura de la o ședinta până la maximum trei ședințe.

Următoarea etapă este aceea în care stabilim obiectivele, adică ceea ce îți dorești să obții în urma procesului de consiliere psihologică. Această etapă durează o ședință, dar de multe ori este cuprinsă într-una dintre ședințele de evaluare.

După ce avem lista de probleme, înțelegem ce stă la baza lor și ne-am stabilit obiectivele, trecem la realizarea și implementare unui plan de acțiune pentru atingerea fiecărui obiectiv.

Studiile ne arată că intervalul de timp optim din punct de vedere emoțional și în care putem să ne concentrăm pentru atingerea scopurilor și obiectivelor propuse este între 50 de minute și 1 oră și 10 minute. Astfel că, aceasta este durata de timp a unei ședințe. Totodată, frecvența cu care se desfăsoară ședințele este de o întâlnire pe săptămână sau mai rar, pe măsura ce ne atingem obiectivele.

Prima ședință este una în care ne cunoaștem, în care eu încerc să îmi fac o idee de ansamblu asupra persoanei tale, dincolo de problemele și dificultățile cu care te confrunți. Este o ședință în care este esențială conexiunea care se crează între noi, în care te încurajez să ții cont de cum te simți, să te gândești dacă poți avea încredere în mine și crezi că putem să construim împreună pentru bunăstarea ta.

Dacă la finalul ședinței consideri că m-ai simțit aproape, că te simți înțeles/înțeleasă și te poți baza pe sprijinul meu, atunci ne luăm un angajament și trecem la etapele următoare. Pentru că realizarea acestei relații este esențială în procesul de consiliere, eu ofer gratuit prima ședință.

Dacă nu s-a creat conexiunea, este mai bine ca acest proces să continue în altă parte. Și te asigur că am o listă de specialiști pe care pot să îi recomand, deci fii fără grijă că nu se blochează pentru tine posibilitatea de rezolvare. Sunt aici pentru tine.

fă-ți o programare

> închide întrebarea

Cât de des și pentru cât timp trebuie să merg la psiholog?

Frecvența cu care se desfășoară ședintele este de o ședință pe săptămână. Durata este de 60 de minute pentru ședinț... > citește tot răspunsul

Frecvența cu care se desfășoară ședintele este de o ședință pe săptămână. Durata este de 60 de minute pentru ședințele 1 la 1 și de 90 de minute pentru ședințele de cuplu sau familie.

Răspunsul la întrebarea ”Cât timp trebuie să merg la psiholog?” este specific fiecărui individ în parte și este influențat de următoarele variabile:
– tipul de problemă/e cu care te confrunți;
– disponibilitatea și motivația ta de a te implica în procesul de schimbare;

În cadrul primei ședințe gratuite voi clarifica aceste aspecte și voi emite o estimare a numărului de ședințe necesare.
fă-ți o programare

> închide întrebarea

Dacă merg la psiholog este ceva greșit la mine?

Suntem ființe umane imperfecte, supuse greșelii și valoroși prin simplul fapt că existăm.

Oare atunci când mergi ... > citește tot răspunsul

Suntem ființe umane imperfecte, supuse greșelii și valoroși prin simplul fapt că existăm.

Oare atunci când mergi la medic sau la preot îți pui aceeași întrebare?

Omul a avut mereu o preocupare pentru înțelegerea minții și a sufletului ființei umane, de aceea, prin mult efort și demers riguros, a fundamentat această știință numită psihologie. Această minunată știință a pregătit specialiști care să vină în sprijinul și ajutorul oamenilor atunci când aceștia au mintea încărcată, sufletul “greu” sau purtarea neadecvată. Sigur, este nevoie de asumare și curaj să admiți toate acestea, dar numai așa ele pot fi îmbunătățite.

O perspectivă de felul “e ceva fundamental greșit cu mine” blochează orice posibilitate de dezvoltare și evoluție. A identifica ce gânduri sunt disfuncționale, ce emoții sunt nesănătoase, ori ce comportamente sunt dezadaptative este extrem de util pentru creșterea ta. Psihologul este cel care te ajută să le identifici și să le modifici, astfel încât să îți poți atinge potențialul, scopurile și obiectivele. Sunt aici pentru tine.

fă-ți o programare

> închide întrebarea

Cât de eficientă este terapia online vs. offline?

Situațiile în care persoana nu poate participa fizic la ședințe sunt diverse, iar eu am fost atentă, încă din 2014 de când ... > citește tot răspunsul

Situațiile în care persoana nu poate participa fizic la ședințe sunt diverse, iar eu am fost atentă, încă din 2014 de când am deschis cabinetul, la nevoia acestor persoane. Mai mult, situația pandemică ne-a pus pe toți în imposibilitatea de a fi prezenți fizic la psiholog și nu numai.

Pe parcursul anilor mei de practică am fost preocupată să îmi adaptez practicile și materiale mediului online, astfel încât interventiile și rezultatele lor să nu fie alterate. Atât rezultatele practicii mele în cabinet, cât și cele mai recente studii arată că rezultatele în materie de eficiență și eficacitate a consilierii psihologice nu sunt influențate semnificativ de mediul online sau offline în care se desfășoară.

Prin comparație cu interventiile față în față, intervențiile psihologice online oferă o modalitate de comunicare mai puțin inhibantă, sunt accesibile și pot fi desfășurate din orice locație sau spațiu fizic, oferă posibilitatea de folosire a timpului personal mai eficient. Sigur, condiția absolut obligatorie este o conexiune la internet.
fă-ți o programare

> închide întrebarea

Există o vârstă prea tânără pentru a merge la psiholog?

Nu. Psihologul este acel specialist care poate interveni pe tot parcursul vieții individului, indiferent de etapa lui de dezvoltare.

... > citește tot răspunsul

Nu. Psihologul este acel specialist care poate interveni pe tot parcursul vieții individului, indiferent de etapa lui de dezvoltare.

Felul în care poate interveni psihologul depinde de specializarea pe care a ales-o și pentru care s-a pregătit. Mai mult, modalitatea în care poate interveni psihologul este influențată de etapa de dezvoltare în care se află persoana și de problemele cu care se confruntă aceasta.
fă-ți o programare

> închide întrebarea